Anii de drumetie ai lui Wilhelm Meister sau Cei ce renunta [antikvár]

Cartea íntíi Capitolul íntíi Fuga ín Egipt Wilhelm státea la umbra unei stínci uria$e, íntr-un loc salbatic §i máre$, unde cárarea de munte povírnitá ocolea pe língá un dímb §i se pierdea íntr-o vílcea. Soarele era íncá sus, luminínd crestele molizilor din vágaunile ce i se íntin-deau la picioare. Wilhelm tocmai í$i nota ceva ín tabletele sale, cínd Félix, care se ca;arase pe toate crestele, veni la el cu o piatrá ín míná. Cum se cheamá piatra asta, tata ? íntreba copilul. Nu ^tiu, raspunse Wilhelm. E chiar aur ceea ce straluce§te ín ea ? stárui baiatul. Nu-i aur dar acum írni aduc aminte ca oamenii íi spun aurul pisicii. Aurul pisicii ! ríse copilul. $i de ce ? Pesemne fiindca e fals, caci $i despre pisici se crede ca ar fi falsé. Am sa ;in minte asta, zise baiatul, punínd piatra ín tolba lui de piele ; apói scoase din ea altceva íntreba iar : Asta ce-i ? — Un fruct ; judecínd dupa solzi, trebuie sa fie ínrtidit cu conul de brad. — Nu arata a con, e prea rotund. — Sa-1 íntrebam pe padurar : padurarii cunosc toata padurea toate fructele ; se pricep sa semene, sá sadeasca ?i sa cultive. Pe urma lasa mladitele sa creasca §i sa se faca mari, dupa cum li-e felül. — Ei §tiu toate; ieri, caláuza mi-a aratat cum un cerb a taiat drumul de-a curmezi$ul; m-a strigat §i mi-a aratat urma, cum íi zicea el ; calcasem peste ea, dar abia atunci am vázut limpede cum se íntiparisera copitele ín