Arta Culturii Cucuteni [antikvár]

I Introducere Daca pînâ acum 15-20 de ani, Cucuteni era un nume care nu trezea un ecou deosebit decît în rîndurile arheologilor si istoricilor, în ultímul tímp el a devenit cunoscut si cercurilor mai largi, atît din cauzâ câ despre aceastâ cultura se vorbeste si în manualele scolare de istorie, cît si pentru câ s-a scris tot mai mult despre ea, fie în lucrâri de specialit'ate, ne în lucrâri de popularizare, iar descoperirile tot mai numeroase expuse în muzee au dat posibilitatea unui foarte mare nu-mâr de vizitatori sa-i admire splendidele realizari de acum multe mii de ani. Cu toate acestea, prezentarea artei culturii Cucuteni se cere precedatâ de o introducere care sâ cuprindâ dátele générale despre aceastâ cultura, introducere pe care o socotim nu numai utilâ, ci chiar necesarâ, atît pentru încadrarea în timp si în spatiu a acestui important Capitol al creafiei artistice de pe tcritoriul patriei noastre, cît çi pentru definirea unora dintre caracteristicele esentiale aie acestei arte. Se va împlini în curînd un secol de cînd, pe dealul numit « Cetâmia » de pe teritoriul comunei Cucuteni din judetul lasi, la 8 km spre nord de Tîrgu-Frumos, s-a observât câ fierul plugului scotea régulât la suprafatâ numeroase ?i varíate obiecte strâvechi, printre care deosebit de remarcabile erau vasele de lut ars, întregi sau fragmentare, împodobite cu motive pictate în doua çi trei culori, precum çi statuetele de lut ars. Fâcînd o cercetare de altâ natura în împrejurimi çi aflînd despre descoperirile întîmplâtoare de la Cucuteni, T. Burada a tínut sâ viziteze çi « Cetâiuia » de acolo, în mai 1884 si, dupâ cum spune, mare i-a fost mirarea cînd a vâzut « câ lucrâtorii sfarmâ tot ce le esia înaintea ochilor. . . piatrâ numai sa scoatâ », câci acolo era o carierâ de piatrâ « Atunci — continuâ el — am vâzut si eu hîrburi de oale, sfarîmâ-turi groase de ulcioare, ciolane, arsurâ de pâmînt rosieticâ ca cârâmida ?i bucâti de lut cu urme de îngrâditurâ de nuiele » Dar prima cercetare cu adevârat arheologicâ avea sâ o facâ, un an mai tîrziu, N. Beldiceanu — la 29 si 30 mai 1885 —însotit de D. Butculescu, cînd împreunâ au întreprins si un mic sondaj, cu patru lucrâtori, obtinînd si primele indicatii — fireste, sumare si incomplete — despre stratigrafia açezârii. « Aproape de vîrf — serie N. Beldiceanu în acelaçi an — coasta dealului era presâratâ de pietre çi fragmentée de olârie, ce stau înaintea noastrâ mute si neesplicate. . . fiecare sectiune începe cu o zonâ de pâmînt negru, continuâ în jos cu o zonâ de pâmînt înroçit prin ardere si sfîrçeçte cu o temelie naturalâ de piatrâ calcará»®. Interesul stîrnit în rîndurile intelectualilor ieçeni de aceste desco-periri a dus la întreprinderea altor sondaje, pe mâsura posibilitâtilor