Douanier Rousseau [antikvár]

PICTORUl VnTOBULUI Cu Henri Rousseau, supranumit Vameçul, nu abordäm numai un piotor ci o intreaga problema, complicatá si contradiotorie, care a alimentat numeroase oomentarii ín istorioul ei, de la contestarea totalá la admirafia totalâ. Aceleaçi pînze care stirneau ilaritatea contemporanilor sai, prea inrobi^i unei optici conformiste çi canonice, ating astâzi cote amefitoare la bursa valorilor artis-tice. Caracteristioi care, altädatä, susoitau acerbe critici s-au convertit in inestimabile calita|i sti-listice jiistificind, implinind megalomania ino-centä a umilului vameç — o megalomanie auto-defensiva la origine, desigur, si devenitá cu timpul credin^ä de nezdruncinat, pe mäsurä ce insisten|a sa inflexibilä a înduplecat bunâvoin-tele. Întîi pe aceea a « confra^ilor i> pictori care descopereau la amatőrül neinstruit unele intui|ii de meçteçug surprinzâtoare ; apoi pe aceea a oamenilor de litere care vedeau in acest persona] insolit un exoelent motiv de legenda pito-resoä pe care s-au amuzat sä brodeze. Incunu-narea suprema a interesului ambiguu de care s-a bucurat Vameçul Rousseau in timpul vie|ii sale, momentul säu de glorie, a fost faimosul banchet organizat de Picasso in 1908. Specta-colul trebuie sä fi fost savuros, çi descrierea lui, destul de controversatä uneori in amänun-tele ei, umple o paginä plinä de ouloare in istoria atit de coloratä a boemei artistice pariziene din prima jumätate a secolului nostru. Sä ni-1 inchipuim spicuind din cîteva relatari consúltate Atelierul lui Picasso de la Bateau-Lavoir, unde a avut loo, un soi de hangar de sclnduri birne, fusese impodobit särbätoreste cu ghirlande, jerbe de frunze si lampioane; pe pere|i, oíteva mâçti africane ?i, la loe de cinste, portretul Yadwigäi (domnisoara M.), pictat de Rousseau. Un scaun coco|at pe o ladä avea sä fie tronul särbätori-tului. Deasupra, peo banderola, scris cu litere grase: Cinste lui Rousseau. Masa ospäi.ului era o simplá scindurä lata pusa pe cäpriori. Azon, birtaçul cäsei, imprumutase vesela, tacîmurile grosolane de cositor çi scaunele. Printre nume-roçii participan|i figuran Apollinaire çi iubita sa Marie Laurencin, poetul Max Jacob, Braque, ^ Maurice Qaynal, Fernande Olivier, Antonina Vallentin Maurice Raynal, criticul de artä, Fernande Olivier, pe atunci iubita lui Picasso, precum si trei amatori si oolec|ionari de artä sosi^-i din New-York. Hamburg si San Francisco. 0 orgä electrica scälda in valuri de sunete false atmosfera plinä de insufle^-ire. Apari|ia lui Rousseau, cu pälärie moale de fetru, baston in mina stingä ?i vioara in dreapta, potoli brusc rumoarea. Vä-zind sala pregätitä si toatä lumea adunatä pentru cinstirea lui, bätrinul Vame?, care era inso^it de Apollinaire, se luminä la fa^ä. La ora nouä urma sä se serveascä cina. Abia dupä douä ore de a?teptare zadarnicä, organizatorii i^i dädurä seama cä minoarea fusese comandatä de fapt pentru a doua zi la prinz. Improvizarä atunci la repezealä o cinä cu orezul gätit de Fernande dupä o re^etä spaniolä si cu ce mai gäsirä prin präväliile ?i cofetäriile din cartier. Dupä cina generös stropitä cu bäuturä, Rousseau cintä la vioarä o compozi|ie proprie intitulatä Clopotei, dupä care, lumea vrind sä ?i danseze, executä o altä compozii,ie de-a sa, valsul Clémence, Cu to^ii se distrau de minune, iar särbätoritul pärea sä nici nu simtä stropii de cearä fierbinte care ii picurau dintr-un lampion pe crestet, impodo-bindu-1 cu un soi de tichiu^ä caraghioasä. Era fericit. Apollinaire rosti apoi poemul improvizat cu acest prilej: « hi aminiesti, Rousseau, peisa-jul aztec . . . », dupä care, in härmälaia generalä, Rousseau bilbii ?i el un toast. Intr-un tirziu, cäzu intr-o dulce toropealä din care mai tresärea ín rästimpuri pentru a privi multumit in jur. in zori, fu dus acasä cu birja . . . Nu-i nevoie de un prea mare efort de imaginafie pentru a realiza tot burlescul acestei särbätoriri,