Goya [antikvár]

M,L artor al unor mari izbînzi pe care ratiunea le-a repurtat asupra obscurantismului, secolul al XVIII-lea a intrat în istoria lumii europene ca secol al luminilor . Dar nu în toate târile de pe continent lumina ratiunii çi progresului a râzbit la fel de usor. De altminteri, nicâieri beznele Evului Mediu n-au fost lesne spulberate si în nici o tara triumful ratiunii n-a fost deplin în acea epocâ. Uneori, însâ, procesul ineluctabil al trecerii omenirii spre civiliza^ia timpurilor moderne a capâtat o nota mai acuta, s-a desfasurat pe un fundal mai dramatic, asa cum s-au petrecut de pildâ lucrurile în Spania.Pentru lumea ibérica, închistatâ în credinta fanaticâ a mâretiei de odinioarâ, cînd soarele nu apunea niciodatâ pe întinsele posesiuni aie lui Carol Quintul si aie fiului sâu Filip al Il-lea, procesul de desprindere din feudalismul agonie a fost deosebit de anevoios. Orice renuntare la vechile institutii si moravuri, orice schimbare, orice nouâ reformâ au fost însotite în Spania secolului al XVIII-lea de dureroase commlsii.Cauzele acestei particularitâti trebuie câutate în primul rînd în slaba dezvol-tare a fortelor de productie si în caracterul îndeobste parazitar al societâtii spaniole din acel timp. Asa cum rezultâ dintr-o statisticâ din 1787, aceea a contelui de Floridablanca (unui dintre primii oameni de stat portretizati de Goya), ncbilimea spaniolâ constituía o clasâ extrem de numeroasâ, ea întrecînd eu mult numârul negustorüor, meseríasílor si lucrâtorilor din manufacturí luatí împreunâ. Cîndva bogatâ si în plinâ strâlucire, dar sârâcitâ în urma opririi fluxului de aur din colonii, clasa marilor feudali, a aça-zisilor grandes de Espana, cunoçtea un ireversibil proces de decâdere. Dar ea decâdea dupâ expresia lui Marx főrâ a-si pierde privilegiile cele mai dâunâtoare, în timp ce órasele îsi pierdeau puterea lor din Evul Mediu fSrâ a dobîndi importanta proprie oraçelor moderne . Ruina se întindea si acapara astfel totul. Pe mâsurâ ce viata comercialâ çi industrialâ a órasele r decâdea, schimburile interne constata Marx deveneau mai rare, legâturile dintre locuitorii diferitelor provincii slâbeau, mijloacele de comunicatie erau neglijate si marile drumuri deveneau pustii. Monarhia universalâ çi autocraticâ pierduse la rîndu-i orice urmâ de auto-ritate, Bourbonii succesori ai regilor din Casa de Habsburg nefiind nici ei în stare sâ rezolve eriza economicâ si social-politicâ prin care trecea regatul. La incapacitatea monarhului de a guverna se adâugau apoi, afectînd întregul aparat al statului, incuria administrativa, coruptia, frauda, impostura, libertinajul.Cît priveste másele populare, acestea poate nicâieri în Europa timpului n-au cunoscut gradul de pauperizare atins aid. Lumea aceea pestritâ de hidalgos scâpâtati, de hoti, cersetori, licenciados, farsantes, alcahuetas*, sarlatani, fanfaroni si aventurieri de tot felul, de care abundâ románele picaresti (gen atît de specific spaniol), se perpetu-eazâ pînâ tîrziu, eu întregul ci cortegiu de practici si moravuri. Un intelectual luminat ca Jovellanos, economist si om politic progresist, într-un timp ministru si protector al lui Goya, a dnt în lucrarea sa La ley agraria un tablou dezolant al mizeriei economice în care se zbâteau másele populare din Castilla si din alte regiuni ale Peninsulei.Dar tablóul n-ar fi nici pe departe complet dacá la cele arâtate nu s-ar adauga rolul special si nefast jucat în viata poporului spaniol de biserica catolicâ. Conditiile istorice în care a fost purtatâ lupta contra maurilor, caracterul acuzat religios al acestei lupte au fâcut ca reconquista sâ meargâ mînâ în mînâ eu instaurarea unei teribile intolerance religioase ce-si va pune adînc amprenta pe cultura spiritualâ hispanicâ. într-un pamflet anonim intitulât Pan y toros (Pîine si tauri), atribuir aceluiasi Jovellanos, se aratâ de pildâ câ Metropola are mai multe biserici decît case, mai mult cler decît orâseni ;* Pehlivani, proxcnetç.