Milionarii Timpului [antikvár]

5 + 5, într-o barca (a poeziei, a prieteniei), la Arcu§ Cînd domnul Dan Manoláchescu, directorul Centrului Cultural „Arcuf", mi-a cerut sá-i propun ceva ín care sá se implice o parte din poetii „Çcolii de la Braçov", primul meu gînd a fost „traducerea de poezie". Mai exact, traducerea colec-tiva de poezie, în cadrui unor „sesiuni" (un fel de jam sessions poetice) la care sa participe atît cei traduji, cît traducátorii lor. De preferintâ, poeti foarte buni fi unii §i ceilalti (un ade-vár elementar, prea des ignorât: poezia poate fi tradusa bine doar de cátre poeti). Dar pe cine sa traducem? Cine sá ne traducá? Singura so-lutie fezabilá - date fiind fondurile cam subtirele ale Centrului - a fost fi cea care trebuia sá ne sara in ochi: poetii maghiari din Ardeal. Çtiam (în special din traducerile din „Vatra"ale lui Kocsis Francisko) cá poetii de limbá maghiará de pe mioriticele pla-iuri sínt buni, unii foarte buni. Dar, sincer sá fiu, nu chiar atît de buni pe cît s-au arátat a fi cei cinci: Bogdán László, Fekete Vincze, László Noémi, Lövétei Lázár László, Sántha Attila. 5 poeti de mare clasá! Çi íncá secui (bárbatii)!? Numai poezia íti poate oferi asemenea surprize. Pare putin ciudat - pentru noi, cei obsedati de succesul în capitalá - cá ín Sfîn-tu Gheorghe sau ín Tírgu Secuiesc tráiesc cítiva poeti excep-tionali, cu nimic inferior! celor care se plimbá dintr-un centru cultural ín altul. Nu íntotdeauna colectionarii de burse literare sínt fi „crema" poetilor unei natii. Prietenii noftri (fiindcá, tot „traducíndu-ne" noi unii pe akii, am ajuns sá ne ímprietenim) au facut studii la Bucurefti sau la Cluj, la Szeged sau Budapesta, au fi locuit o perioadá (; t I ¦