Bővebb ismertető
INTRODUCERE
Termenul de ortopedie a íost dat in secolul al XVII-lea de catre Nicolas Andry, decanul facultátii de medicina din Paris, acelei ramuri ale medicinei care se ocupa cu „prevenirea $i indreptarea deformitá-tilor corpului la copii". El este format din douá cuvinte de origine greacá: ortos — drept ?i pais, paidos -- copil.
De-a lungul anilor, o data cu progresele medicinei cuprinsül notiunii de ortopedie s-a modificat. De unde la inceput prevenirea indreptarea deformitátilor corpului se realiza prin mijloace conservative, o data cu progresele chirurgiei 5Í ale radiologiei, ortopedia s-a dezvoltat 5i ea; pentru diagnosticul §i prevenirea leziunilor deformante ale corpului se utilizeazá pe scará larga examinárile radiolo-gice, in timp ce pentru corectarea acestor deformitáti pe lingá pro-cedeele ortopedice-conservative se utilizeazá numeroase procedee singerinde-chirurgicale.
Astfel, acad. A. Rádulescu define§te ortopedia ca; ,,§tiinta care ne invatá sá cunoa^tem deformitatile aparatului locomotor, atit congenitale cit ci§tigate in decursul intregii vieti, in vederea prevenirii $1 inláturárii lor. Reci§tigarea formei ?i a functiunii pierdute se face fie prin mijloace nesingerinde, fie printr-o terapéutica chirurgicalá, reparatoare, creatoare".
NOJIUNI DE FIZIOLOGIE SI FIZIOPATOLOGIE A OSULUI
Principalul element al aparatului locomotor il constituie osul im-preuná cu articulatiile. Aceasta nu pentru cá aparatul musculoliga-mentar — elementul dinamic al locomotiei ar fi mai pufin important, ci pentru faptul cá patología osteoarticulará pune probleme mult mai complexe çi mai variate decit patología aparatului musculoligamen-tar. De fapt, între aparatul musculoligamentar çi schelet exista o strinsâ legáturá atit din punctul de vedere al functiunii locomotorü cit çi din punct de vedere metabolic. Existá o simbiozá intre aceste douá aparate, simbiozá al cárui rezultat este locomotia. Bineinteles,