Tarmul Interzis [antikvár]

Pendula bate metalic, solemn, de cinci ori. Dupa fiecare sunet, catifelat, insinuant — ecoul. închid cartea eu paginile îngalbenite de vreme. eu hîrtia mumificata, o epidermâ pe care versurile prea lungi, eu accente ce par a cadea la-ntîmplare, au un aer hieratic. O carte rará, veche, din cele al caror principal continut este parfümül. Ma ridic fára grabâ. Cu miscari lente, mâsurate. égalé, scot din mica scoicá a prizei doua baterii minuscule si, cu o râbdare al cârei secret este calmul, introduc cele doua monede în butonii de manseta. îmi contrôlez apoi tiî^uta în fata oglinzii, îmi în-drept cu pedanterie cravata, alung cu un bobîrnac firul de praf ce altereaza verdele-nchis, fára pata. al hainei si, cu un gest mecanic, îmi tree palma dreaptá pe tîmpla. Dar cenusa din pár nu se ia. s-a fixât pe vecie. Surîd. Vesnicia ei va mai dura nu-mai o jumátate de ora. Continu! totusi examenul celui din spatele cristalului, vreau ca imaginea lui sá fie ireprosabilá, nu se moare în fiecare zi. les, în sfîrsit, încuind cu grijâ, desi n-are de ce sâ-mi fie teama de hoti. închid usa masiva încercînd sá nu privesc interiorul ce ramîne în spatele ei. Sînt perfect linistit, am pulsul 78, tensiunea 12 cu 9, dar nu tin sá má gîndesc la bietele mobile care ma urmáresc fárá ochi, respirînd o resemnare ciudata, stiau cá vor fi párásite, ele stiu totul, dar n-au arátat-o pîna în ultima clipá, descopár cá tin la ele, desi n-are sens, de ce sâ te legi sufleteste de 0